Sport Umor

decembrie 14, 2016 la 6:45 pm

Anxietatea alergătorului de cursă lungă

Anxietatea alergătorului de cursă lungă

Pornind de la start în proba de 5.000 de metri plat, Paraschiv Toflea nu bănuia drama care avea să-i pustiiască inima. Se angajase în cursă cu un soi de resemnare , fără ambiția sosirii pe primele locuri. Vroia numai să parcurgă întreg traseul, să nu abandoneze. Aceasta ar fi performanța lui, egală cu gradul de pregătire și cu datele sale fizice.

Aleargă într-un regim de econimisire a forțelor, nici prea-prea, nici foarte-foarte … și se gândea, asemeni cavalerilor de altădată în turnire, la ființa iubită, la Florențica, suava balerină din trupa barului “Colibri”. Dacă iubita n-ar fi avut repetiție cu costume, ar fi venit pe stadion să urmărească, din tribună, efortul lui temerar și bărbătesc. Se vor vedea seara, când iese de la program, deși el va merge ca pe ouă, din pricina febrei musculare.

Parcă ghicindu-i gândurile, Valerică Rugiubeață, care alerga în fața lui, a întors capul și l-a întrebat, aparent fără nici o noimă:

– Tu mai ești cu Florențica ? …

Ciudată întrebare ! Paraschiv a fost ispitit să-i răspundă : “Sunt băiete, sunt, spre marele vostru necaz. Mă iubește, o iubesc și suntem fericiți ca într-un paradis din care am izgonit, cu mâna noastră, reptilele și mărul.” Și-a reprimat acest răspuns, din curiozitate, să vadă unde țintește Valerică. A gândit una și pe gură i-a ieșit alta :

– Îmi place de ea, este o fată drăguță.

– E foarte plăcută, se vedea clar că o plăcea și tipul care a dus-o la cinema … E normal !

După aceste cuvinte otrăvite, Valerică a țâșnit printre doi cuncurenți și s-a distanțat.

Paraschiv s-a dezechilibrat, ca lovit în piept de copitele unui cal nărăvaș. S-a menținut în cursă cu sforțări eroice. L-a ajutat să se mobilizeze gândul că Valerică vrea să-l descurajeze, să-l șocheze psihic, să-l facă să alerge prost. Florențica e numai a lui, și-a dat cuvântul de onoare. Ori dacă ea și-a dat cuvântul … Singură i-a spus cum l-a refuzat până și pe maestrul coregraf, care i-a spus s-o plimbe cu mașina până-n comuna Odăile și înapoi, promițându-i că o avansează solistă unu.

Lui Paraschiv i se contura din ce în ce mai clar impresia că acest Valerică este un element machiavelic. A încercat să-l necăjească, să-l alarmeze și a reușit. Curiozitatea rodea acum din inima lui, ca un șoricel dintr-un papuc de morăriță. A mărit compasul, ca să micșoreze distanța dintre el și intrigant. A simțit o înțepătură în splină, dar n-a încetinit și, după turnantă, s-a aflat exact în ceafa lui Valerică. I-a strigat, gâfâind:

– Alo, domnu’ Rugiubeață, de ce nu ai curajul răspunderii ? Mi-ai aruncat pisica moartă și ai fugit !

– Sigur că am fugit, de-asta sunt aici pe pistă, să fug cât mai repede.

– Ce-ai vrut să insinuezi de Florențica ?

– Am spus ce știu. Era cu un tip la cinema “Lumina”, când rula filmul “Visul unei actrițe”.

– Nici nu te cred, nici nu mă interesează. Ca să nu mai spun că poate fi o confuzie.

– Gândește-te dacă te-ai întâlnit cu ea joia trecută, între cinci și șapte. Spre seară …

– M-am întâlnit !

– Atunci tu o țineai pe după gât.

– Cum o țineam ?

– Tu nu înțelegi că-l știu bine pe tip ? … De-aici încolo trebuie mărită viteza, copilu’. Să-i dăm bice …

Valerică l-a lăsat în urmă pe Paraschiv, care a început să alerge dezordonat, precum o gloabă ce galopează într-o cursă de trap. L-a mințit pe Valerică. Joi nu s-a văzut cu Florențica. Ea a spus că are oră la pedichiuristă. A crezut-o, tontul, ba i-a cumpărat și un borcănaș cu cremă specială, “Sanopil”. Și când colo, dumneaei îi ardeau călcâiele să se ducă la cinematograf cu un venetic. Poftim cine și-a dat cuvântul de onoare că e cea mai corectă. Păcat de telentul ei de balerină. A avut dreptate cine a spus că baletul este o artă călcată în picioare. Să fie fericită cu terchea-berchea al ei, el, Paraschiv, nu este prostul nimănui. Dar cine o fi individul ? Valerică a zis că-l știe. A sprintat, să-l prindă iarăși din urmă. A alergat de i-au ieșit ochii ca la melc. L-a ajuns, dar nu putea vorbi, așa de tare pufăia. După ce s-a liniștit puțin, a articulat cu mare greutate:

– Rică, precis că ai făcut o confuzie ! Totuși, cine ziceai că e nepricopsitul ăla ?

Valerică a întors o clipă capul :

– Daca afli, cazi pe spate !

Proba se apropia de final. Alergătorii se angajau în sprintul acela infernal care încheie acest gen de întreceri. Câteva sute de metri, ultimele, în care sportivii nu se cruță, în care efortul lor capătă dimensiuni supraomenești.

Prins în iureșul general, Paraschiv a simțit că moare pe loc dacă nu află cu cine a fost Florențica la film. O curiozitate de nestăvilit, insuportabilă, dureroasă. Cu o forță pe care nu și-ar fi bănuit-o altădată, cu o îndârjire disperată, s-a desprins de pluton, făcând salturi mari, de parcă alerga pe cuie, pentru a se apropia de Valerică, aflat în frunte. Știa, simțea că se va prăbuși înainte să treacă linia de sosire, dar trebuia să afle adevărul. Nu poate fi Florențica atât de ticăloasă, ea care facea dimineața sandvișuri cu atâtea bilețele delicioase. De exemplu : “Cu gândul la Florențica, să papi pâinea și brânzica”. Sau : “Ți-am pus salam și-o piftea, papă și nu mă uita”.

După atâta dăruire și dragoste pe față, nu și-o putea închipui pe Florențica lipită de un alt bărbat, în penumbra sălii, la cinema “Lumina”.

În ovațiile publicului, Valerică Rugiubeață a trecut primul linia de sosire, urmat – din motivele pe care le cunoaștem și spre surprinderea generală – de Paraschiv Toflea.

Au mai alergat puțin, în virtutea înerției, au încetinit ritmul și în cele din urmă s-au prăvălit în iarbă, suflând ca niște cai hăituiți de leoparzi flămânzi.

Ca nu cumva să plece Valerică, fără să spună tot ce știe despre Florențica și însoțitorul ei cinefil, Paraschiv l-a încolăcit cu brațele.

Au trecut minute bune, până ce au reușit să se exprime coerent. Valerică a vorbit primul, cu un zâmbet chinuit:

– Bravo, Paraschive ! Ai terminat cursa cu pieptul înfipt în cotul meu. Ai reușit și tu o dată în viață. Nici Bikila Abebe n-ar fi reușit mai bine, pe cuvântul meu.

– Las-o moartă ! … Nu mă fierbe, frate Valerică, și zi-mi cine-i mafiotul care a fost cu Florențica.

– Mă, tu chiar ești prost ! Nu te-ai prins că a fost un truc al meu, să te întărât, să te trag după mine ? Altfel, ajungeai la sosire poimarți. Te-am mințit mă, găgăuță ! Florențica n-a fost cu nici un mafiot la cinema. A fost cu mine !…

Mai mult spectatori prezenți pe stadion la acest concurs de atletism au fost martorii unei întâmplări fără precedent. Primii doi sosiți în proba de 5.000 de metri, după ce au zăcut la pământ pret de câteva clipe, au sărit în sus ca aruncați din praștie și s-au angajat, în doi, într-o cursă de 10.000 de metri, care nu figura în program. Timpul obținut a fost mai bun decât recordul mondial. În aplauzele delirante ale asistenței, cei doi alergători minunați au continuat cursa, pierzându-se prin poarta stadionului, într-un nor de praf.

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.