Auto-moto

aprilie 9, 2016 la 9:08 pm

Dacia Duster SUV prezentă la salonul auto de la Geneva 2016

Dacia Duster SUV prezentă la salonul auto de la Geneva 2016

Preluarea uzinei Dacia de către grupul Renault a fost un pas important pentru industria auto românească. De atunci au trecut mai bine de 15 ani în care modelele comercializate de Dacia au evoluat și au devenit foarte apreciate peste tot în lume pe unde se vând, mai putin la noi în țară.

Românul preferă mașina străină. Preferă să plătescă mai mulți bani pentru a susține o altă industrie auto din altă tară. De ziua națională a României, toți suntem patriotiști cu drapelul tricolor fluturând în aer. Dar oare să cumperi o mașină străină doar pentru că îți este rușine să mergi cu Dacia pe stradă, nu este în egală măsură o lipsă de patriotism ?

Neamțul, francezul, englezul, și alți cetățeni ai Europei occidentale care întradevăr își permit o altfel de mașină, au renunțat la patriotismul lor pentru a cumpăra o mașină Dacia mult mai ieftină care practic face același lucru.

Dacă scopul tău în viață nu este acela de a lustrui la mașina ta străină de dimineață până seara, în schimb ești o fire practică și ai alte preocupări în viață, mult mai interesante, iar mașina este doar un mijloc prin care să-ți atingi alte scopuri prin a te deplasa din puctul A în punctul B în siguranță și economic, atunci cu siguranță una din modelele Dacia te vor satisface.

Oare, dacă toți românii am cumpăra numai mașini Dacia, această companie românească nu s-ar dezvolta mai repede? oare, nu ar produce o gamă de modele mai îmbunătățite?

De ce să-mi iau eu mașină la fel ca a lu’ vecinu? Ce-i drept, snobismul are și el prețul lui.

Germanul are de ales între Opel, BMW, Volkswagen, Mercedes și Audi. Păi de ce are de ales? Pentru că nemții și-au susținut propria lor industrie auto prin achiziționarea de masini nemțești, s-au dezvotat, au devenit fiabile și au început să le vândă în toată lumea. Nu s-a întâmplat peste noapte, companiile auto mai sus menționate au fiecare în parte o experiență în acestă industrie de peste 80 de ani.

Grupul Renault a resuscitat industria autohtonă de mașini

Ce a reușit grupul Renault să realizeze cu Dacia în 17 ani de la preluarea companiei, putem spune că este o reală performanță.

În 2004, când a fost lansat modelul Dacia Logan, a fost destul de criticat, cu toate că vroiam să-mi cumpăr unul, însă m-am orientat către o altă mașină second hand pentru că atât îmi permitea bugetul.

Era primul model lansat de Dacia împreună cu grupul Renault, pe șosele vedem și acum în trafic primele Logan-uri. Taximetrișii își desfășoară activitatea în mare parte pe mașini Dacia Logan, și dacă te uiți pe bordul mașinii, în dreptul kilometrajului vei vedea sute de km parcurși. Nu am să cred nici o secundă ca au dat kilometrajul înainte doar ca să dea bine la clienti că au mașină fiabilă.

După aceste rânduri o să mă întrebați, “dar tu ce mașină ai de comentezi?”. Ce vă pot spune este că după 18 ani de când dețin carnetul auto pentru categoria B, am condus foarte multe mașini, diferite brand-uri, diferite clase, diferite cilindree, și am ajuns la concluzia că din momentul achiziției, o mașină nu-ți bagă bani în buzunar, ci îți scoate bani. Dacă nu alegi mașina potrivită pentru nevoile tale personale, îti va scoate foarte mulți bani din buzunar pe care i-ai fi putut folosi într-o vacanță cu familia, de exemplu.

Din punctul A în punctul B …

Dacă îți cumperi o mașină străină cu opționale, vei scoate din buzunar minim 18.000 EUR. Asta dacă o cumperi cu banii jos, dacă o cumperi în rate vei mai plăti în plus comisioane vreo 50% din valoarea mașinii. Vei mai plați pe combustibil încă o dată acestă mașină în următorii 6 ani dacă vei merge cu ea 180.000 km, urmează reviziile tehnice periodice, asigurare CASCO, rovignietă, cauciucuri, spălătorie … Vei mai cheltui o sumă frumușică și pentru alte defecțiuni la trenul de rulare pentru că drumurile din România au foarte multe bumpere rutiere și gropi.

După astfel de experiențe te gândești că cel mai bine este să te orientezi după mașina care îți scoate cei mai puțini bani din buzunar. Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care merită să vă orientați și către modelele Dacia.

Dacia Duster este un model SUV care este foarte apreciat de către comunitatea off road din România, și care a fost prezent la salonul auto de la Geneva 2016 cu o gamă nouă de culori și cu câteva opțiuni noi la setul de echipare.

Dacia Duster SUV prezentă la salonul auto Geneva 2016

Un comentariu

  1. Pingback: Experiența unui drive test la Meridian Auto Pipera pentru un model Dacia cu motor TCe - Blogoteca.eu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.