Auto-moto

octombrie 1, 2018 la 12:39 am

Electra Meccanica Solo EV – mașină electrică pe trei roți

Electra Meccanica Solo EV - mașină electrică pe trei roți

Vrei nu vrei, mașină electrică tot o să-ți iei. Așa că mai devreme sau mai târziu autoturismele cu combustibil fosil vor fi prezente doar în manualele de istorie și muzee.

Chiar și cele mai mari companii din lume cu profil auto au început să încetinească investițiile în linia tehnologică pentru motoare cu ardere internă care să consume mai puțin carburant și cu emisii cât mai reduse.

Nu va exista vreun motor pe benzină sau motorină care să ajungă să nu elimine noxe pe țeava de eșapament, așa cum nu poți face un foc de tabără fără scântei, fum și funingine.

Unde mai pui că orice motor a cărei cilindree scade, automat scade și puterea cuplului de forțe. Și ce haios ar fi să ai ditamai bolidul cu motor de 500 cc care să poată mișca vreo 3 tone de metal și care să consume și puțin.

De fapt, cred ca acel motor ar fi de unică folosință. Cât să urnești mașina până în primul mall, după care la a doua cheie de pornire să sară pistoanele prin blocul motor.

Și cum nu am televizor, reclamele nu mă deranjează când se întâmplă să văd așa ceva, ba chiar sunt interesante pentru că-mi oferă noi informații, nu produse care să doresc a le cumpăra. Așa am aflat că dacă ai un cupon primă de casare, plus mai puțin de 10.000 €, îți poți cumpăra mașină nouă.

Mașinile pe carburant or să ajungă la prețuri de mașini de spălat

Vorbim prea mult de trecut, iar viitorul ne așteaptă cu tehnologii și un stil de viață greu de perceput cu câțiva ani în urmă.

Cei care știu de vechile curse de la Monte Carlo știu și de acele mașini vechi cu roțile în exterior. Chiar și acum mașinile din Formula 1 au roțile în exterior, la vedere.

Model de mașină cu roțile înafara caroseriei

Model de mașină cu roțile înafara caroseriei

Ce nu știm, și asta am aflat și eu de curând, este că mașinile din ziua de azi au această formă aerodinamică datorită lui Aurel Perșu. Inginer mecanic care a conceput primul automobil cu profil aerodinamic din lume cu roți în interiorul caroseriei.

Prima mașină aerodinamică cu roțile în interiorul caroseriei

Prima mașină aerodinamică cu roțile în interiorul caroseriei

Electra Meccanica Solo este o mașină a anului 2018 despre care am putea spune că seamănă izbitor cu mașina proiectată de Aurel Perșu, însă cu două diferențe. Meccanica Solo are motor electric și 3 roți în loc de 4.

Dacă s-ar comercializa și în România, prețul acestei mașini ar fi undeva la 13.000 €. Din păcate producătorul este canadian, așa că vom mai avea ceva de așteptat până să regăsim acest EV și pe drumurile noastre.

Estimativ, pe întreg globul sunt peste 1 miliard de autoturisme iar mașinile electrice ocupă o pondere de doar 1%. Este clar că energia care nu va polua mediul înconjurător va fi energia care ne va ajuta să ne punem în mișcare în viitorul apropiat.

Electra Meccanica Solo este un vehicul care își face simțită prezența într-un segment unde motorul electric permite noi inovații pentru transportul ecologic.

Un astfel de vehicul, cu tehnologiile actuale își poate încărca acumulatorul în 3 ore la 220V, având o autonomie de 160 km, o viteză maximă de 130 km/h și o accelerație de la 0-100 km/oră în doar 8 secunde. Suficient cât să ajung din București până în Sinaia, las mașina la încărcat, mă urc pe munte pentru o sesiune foto, și mă întorc pe seară acasă.

Prezentare video Electra Meccanica Solo

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.