Personalități

octombrie 23, 2016 la 8:58 pm

Glossă – Mihai Eminescu

Glossă - Mihai Eminescu

Nu-l comemorăm azi pe Eminescu, nu este ziua lui, doar atunci ne găsim admirația șă-l elogiem, devenim deodată mari iubitori de poezie, ne transformăm toți în literari eminescieni după ce un an întreg am expirat printre dinți înjurături în versuri.

Dacă te-ai pune în discuție cu un academician pe tema poetului Mihai Eminescu, nu ar trece mult timp să te trezești că-ți face capul calendar. Personal îl văd mult mai simplu, un tânăr ambițios, telentat și posionat de condei care încerca să-și facă un viitor în viață la fel ca noi toți ceilalți.

Eminescu a lăsat o colecție literară valoroasă de care putem fi mândri și cu care ne putem identifica ca națiune. Ghinionul lui, nu a trăit suficient de mult încât să pună deoparte pentru familie precum “poieții” noștri autohtoni, vreo trei case, o colecție de mașini luxoase, și albume foto digitale cu bani lipiți pe frunte sau aruncați în aroganță și dispreț.

Era una din zilele acelea mohorâte de toamnă în care nu puteai deosebi ziua de noapte. Am pierdut contactul cu realitatea, priveam pierdut în gol contemplând la condiția omului în existență, în tot acest timp șofam înconștient prin traficul aglomerat al Bucureștiului. Mă aduce la realitate o frază care a rămas blocată pe repetare … “ce e rău și ce e bine“.

Îmi aduc aminte de câteva versuri din poezie, dar nu puteam identifica titlul poeziei și autorul. Poezia Glossă a fost scrisă acum 133 de ani, ce coincidență, aceleași gânduri filozofice despre societatea de atunci se regăsesc perfect și în zilele noastre. Dacă trecutul nostru se identifică atât de exact cu prezentul mă întreb oare cum va arăta viitorul!

Glossă(1883) – Mihai Eminescu

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?…
Tu așază-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpănă-a gândirii
Înspre clipa ce se schimă
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naște
Și o clipă ține poate;
Pentru cine o cunoaște
Toate-s vechi și nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul și pe patru,
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se ceartă,
Tu în colț petreci în tine
Și-nțelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine.

Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe,
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate.

Căci acelorași mijloace
Se supun câte există,
Și de mii de ani încoace
Lumea-i veselă și tristă;
Alte măști, aceeași piesă,
Alte guri, aceeași gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera și nu ai teamă.

Nu spera când vezi mișeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, câtă-vor iarași
Între dânșii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăș:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momește în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în lături,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă știi a lor măsură;
Zică toți ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndragești nimica,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.