Gadget

mai 5, 2016 la 5:45 pm

Modulator FM PNI FunBox A58 pentru mașinile fără suport audio pe SD card sau USB

Modulator-FM-PNI-FunBox-A58-pentru-masinile-fara-suport-de-SD-card-sau-USB

Noțiunea de modulator FM pentru mașină nu este un termen foarte cunoscut chiar dacă se comercializează pe piată de foarte mulți ani.

Modulatorul FM este o alternativă ieftină și practică pentru orice autovehicul care nu are suport audio pentru stick USB, SD card sau intrare AUX.

Modulatorul FM poate fi folosit pentru toate mașinile care au alimentare de 12-24V, sau bricheta auto, și minim aparat radio cu FM.

Sunt foarte mulți oameni care au mașini fiabile și nu au pe consola centrală decât suport pentru radio și CD player audio.

Să ai o mașină de top, și să nu ai posibilitatea să-ți pui muzica preferată, decât umblând după tine cu teancul de CD-uri în torpedou mi se pare depășit, mai ales că acum există playere audio cu ecran touch, intrare USB, SD, AUX, Bluetooth, intrare iPod, telecomandă și suport pentru diferite formate audio și video.

Îți poți personaliza mașina cu un sistem audio și video cum nici mașinile cu opțiuni premium nu au în ofertă.

Unii optează pentru înlocuirea totală a sistemului audio, sau doar pentru player-ul audio, alții preferă o variantă mai rapidă și mai ieftină dacă ar știi de ea.

PNI FunBox A58 este un modulator FM ieftin de la care nu trebuie să ai prea multe pretenții, dar cu siguranță își face treaba și oferă o calitate a sunetului foarte bună.

Galerie foto Modulator FM PNI FunBox A58

Calitatea materialelor lasă de dorit, mult plastic de slabă calitate, dacă te-ai așezat pe el din greseală, fi sigur că mai ai unul de rezervă. În rest, are telecomandă, intrare pentru USB ce permite și alimentarea, SD card și AUX. Pe intrarea audio cu jack de 3.5 mm sunetul are numai fâșâituri, după două încercări nereușite am renunțat definitiv.

Setarea modulatorului este foarte simplă, se alege un canal de emisie radio care să fie liber. Manualul modulatorului mi-a recomandat frecventa 99.9 FM după care am introdus USB-ul cu muzică și i-am dat play. La radio, am cautat 99.9 FM preluând emisia radio a gadget-ului cu calitatea sunetului Stereo.

Pe cutie nu am găsit specificat ce capacitate maximă suportă pentru mediile de stocare accesibile. Alte modulatoare suportă capacități de stocare de 16 GB, 32 GB, etc, acesta se pare că are limită de 2 GB dar fără mențiune pe ambalaj.

Dacă ai mai multe mașini sau conduci diferite mașini, varianta unui modulator FM care se alimentează la priza de 12-24 V este ideală, va fi foarte ușor să asculți muzica ta preferată în orice mașină vei conduce.

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.