Sport Umor

aprilie 8, 2017 la 6:20 pm

O colecție neobișnuită a performanței sportului românesc

O colecție neobișnuită a performanței sportului românesc

Imediat ce mi s-a dat de știre că lângă terenul “Gloria sportivă” s-a construit un muzeu original cu exponate care compun o mică istorie a competițiilor desfășurate pe acest stadion și amintiri de tot felul despre sportivi și despre spectatori, m-am dus să-l vizitez. Am nimerit – așa sunt eu norocos – într-o zi când era închis pentru public, dar custodele muzeului, aflând cine sunt (un mare umorist în viață, încă), a făcut o excepție și m-a primit. Dacă n-ar fi excepțiile !?

Pentru acest gest prietenesc îi dau numele: Filip Vărzaru, muzeograf principal – voluntar, deocamdată singur la post. Aranjarea muzeului n-a fost încă definitivată, pe alocuri organizarea mai lasă de dorit, nu toate sălile au un profil bine conturat, se mai caută soluții, idei, se creează precedente pentru viitoarele muzee de același gen, se cer sugestii de la vizitatori etc

Amabilul Filip Vărzaru m-a introdus în prima sală, arătându-mi, informându-mă doct, competent și util.

Nerăbdător, mi-am lipit ochii de o vitrină în care era expus un fel de pămătuf cu mâner de lemn. Mi-am închipuit că este prototipul unui nou produs, deosebit de folositor sportivilor de timpul verii pentru alungarea muștelor din teren. N-am întrebat nimic, de teamă să nu mă fac de râs.

Custodele muzeului m-a luat de acolo cu o politețe curtenitoare și m-a rugat să urmez traseul ales de el. M-a dus până în fața unui piedestal din sticlă pe care se afla o brazdă de pământ cu gazon deasupra. Mi-a atras atenția asupra dimensiunilor neobișnuit de mari și asupra grosimii. Era o brazdă excavată spontan din careul de 16 metri al terenului de fotbal, de către cunoscutul atacant Gili Papastere, prin metoda “luft” în fața porții.

“A tras cu șpițul în pământ !” a completat reprezentantul muzeului, mai pe înțelesul meu.

Credincios primei iubiri, eu m-am întors la pămătuf. N-am mai rezistat. Am întrebat și … Mi s-a explicat că sunt smocuri de păr, strânse într-un fel de ghem, înfipt în vârful unui mâner de lemn, din considerente estetice. Păr de proveniență umană, obținut prin smulgere liber consimțită de către posesorul lui. A fost găsit sub banca antrenorilor, după ratarea loviturilor de la 11 metri.

Alături (orice muzeu respectabil își grupează exponatele și în funcție de locul unde au fost descoperite) era oferit privitorului un lighean (din plastic alb) cu apă rece, atât cât să acopere două labe de picioare normale. Se înțelege că a fost descoperit tot sub banca antrenorilor.

Într-o cutiuță căptușită cu pluș vișiniu, am văzut un canin de mărime obișnuită. Sau așa mi s-a parut mie, un profan. El putea aparține unei mini-fosile antediluviene.

Nu ! Era caninul reputatului mijlocaș Vornicel, extras prin lovitură scurtă cu capul de către un adversar, în urma săriturii la o minge înaltă.

M-au mirat nespus doi cilintri metalici micuți, între care era întinsă o bucată de elastic. Prezența unui crâmpei de elastic se putea justifica, după mine, doar prin absenșa lui din mercerii.

Neprețuitul meu ghid mi-a venit în ajutor. Temutul Nazone – gheata de aur a anului 19.. – înainta furtunos spre poarta adversă, într-un meci decisiv. Când s-a pregătit să tragă, a fost apucat de chiloți, pe la spate, de o mână ce știa ce vrea. Golul hotărâtor pentru soarta acelui meci a fost ratat, elasticul a fost donat muzeului și agresorul a primit cartonaș galben.

Colecția de crampoane, întregi sau fragmente, a fost o încântare. Vă sfătuiesc să n-o evitați. Au aspectul optimist al unor micuți bulbi de legume care își așteaptă înfrângerea cu solul roditor.

Muzeul mi-a oferit un amestec de stiluri tulburător. De la colecția de “miniaturi cramponistice” am trecut direct la un soclu pe care odihnea un cazan de aramă cu gura largă, grav avariat în partea stângă. Avarie provocată, gândeam eu, de prăbușirea peste el a unei coloane de altar, într-un templu antic. Era realizat primitiv, în maniera artei etrusce, dar cu mare forță expresivă.

Am primit lămuriri. Acest cazan a servit pentru fierberea porumbului, în scopul comercializării lui cu bucata, dintr-o mică inițiativă particulară.

Cazanul și stăpâna lui se aflau (în plin proces de producție) aproape de gardul stadionului, în exterior, în zona stradală.

Un săritor cu prăjina a executat foarte corect alergarea accelerată, înfingerea prăjinii, simultan cu desprinderea de sol și trecerea în atârnat, pendularea, ghemuirea, tracțiunea, întoarcerea și înpingerea, dar orientarea spațială a fost greșită. În loc să sară peste ștachetă, a luat-o decis peste gard și a aterizat pe spate (cum cere regulamentul) drept în porumbiștea fiartă. Când și-a revenit în simțiri, a promis despăgubiri neguțătoarei, care i-a spus că poate să ia cazanul și să se spele cu el pe cap.

Sportivul a cedat cazanul muzeului. Un gest sportiv !

Am trecut, fără să mă opresc, prin fața unui ceas deșteptător CFR, din colecția unui arbitru-sosire de la probele de maraton, și m-am oprit în fața unei sulițe care prezenta 48 de mușcături (în genul amprentelor dentare) pe lungimea de cca 2 metri, din totalul de 2.6 metri. O mărturie emoționantă a unui eșec dramatic.

Am admirat și ingeniozitatea artistului anonim care a meșterit o țeavă metalică subțire, pentru suflat ace cu gămălie sau piper bine pisat. Ea a fost descoperită și desprinsă (fără a fi deteriorată) de pe stâlpul unei porți de fotbal unde fusese lipită cu bandă adezivă.

Impresionantă (prin cantitate) și colecția de mâneci de tricou, șireturi de ghete, jambiere și genunchere, pe suport textil sau metalic.

De asemenea, este plăcut la vedere și fluierul de arbitru, laminat atât de perfect cu un simplu toc de încălțăminte.

M-a surprins o vitrină unde erau etalate numeroase pălării, căciuli, băști, șepci, cipilici și fesuri, despre care am aflat că au fost recuperate cu o scară de pompieri, de pe bateria de reflectoare a stadionului, înstalată pe un stâlp, la mare înălțime, pentru meciurile în nocturnă.

Foarte practică vesta anti-OZN aflată într-un cub de plexiglas, pe un culoar de trecere. Pentru uzul arbitrilor, evident !

Sala mare a lucrurilor recoltate din tribune, în zilele și nopțile de repaus ale stadionului, s-a constituit, pentru mine, într-o lume mirifică. Nu știam unde și la ce să mă uit întâi.

Sticlarii au fost reprezentați printr-o varietate largă de recipiente, umplute la origini cu Ci-co, Quick-Cola, zmeurată, apă tonică și unele butelii cu etichete atestând produse alcoolice. Cu toate acestea suntem convinși că ele au fost aduse la stadion conținând tot băuturi din familia sucurilor de fructe, mai sumar sau mai laborios destilate.

Containerele cu resturi de țigări vorbesc despre belșugul de foiță și despre anii recoltelor bogate de tutun.

Artiștii papetari și-au demonstrat și ei talentul la confecționarea coifurilor din ziare, a avioanelor, a turcalețelor și a unor sulițe micuțe.

Demnă de reținut este și colecția de umbrele, păcat că mai toate aveau tijele frânte.

Pe un perete, o orgie de culori. Culori cu o vibrație secretă, clarobscururi care te trimit cu gândul la vechii maeștri lombarzi. Este sublimat galbenul holdelor. Idealurile artiștilor îmi par confuze, dar n-ai cum să nu dai compoziționalului ce-i al compoziționalului. Un montaj subtil, mai mult intuit, adună totul într-o feerie unitară și nu te mai gândești că la baza inspirației au stat ambalaje de biscuiți, grisine, bomboane sau pachete de țigări.

Răscolitoare, prin forța de sugestie, o pereche de ochelari. Ei au fost ochelari … înaintea unui meci e fotbal pierdut cu 8-0 de echipa pe care o susținea posesorul lor. Acum … Omul, această trestie gânditoare …

Abundență de exponate și în galeria instrumentelor sonore. Goarnă în stare bună, deși fabricată înaintea bătăliei de la Waterloo, clopot mărime medie, cum se întâlnea cândva la corpurile de gardă, bețe pentru toacă, talangă bou, cap de cireadă, talangă mai subțirea, vițel imatur, capace cratiță, talgere, maracasuri, bongosuri, castaniete, tobe diferite, timpan, muzicuță de gură cu bași, pârâitoare lemn, zmeu cu zbârnâitoare, pâlnie gramofon, piuliță alamă, cornet mare mucava, sirenă artizanală, trianglu, fluiere, pocnitori confecționate manual, capac de godin, cu un picior de scaun alături.

La ieșire, pe un pupitru drapat cu pluș albastru, lângă cartea de impresii, un dicționar voluminos de expresii uzuale și folclor al stadioanelor, care din păcate, nu pot fi reproduse, să zicem, din lipsă de spațiu.

Impresia făcută asupra mea a fost copleșitoare. Filip Vărzaru, omul atât de bun și îndatoritor care m-a însoțit, mi-a mai spus că nimeni n-a venit până acum să revendice vreunul din obiectele aflate în muzeu, măcar și pentru a se pune sub exponat o tăbliță cu numele donatorului.

Am fost condus la ieșire, ne-am strâns mâinile cordial și am întors încă o dată privirea spre construcția înaltă, zveltă și parcă fragilă a muzeului, cu fațada finisată în calcio-vecchio.

M-am interesat din ce material a fost făcută clădirea.

– Plăci aglomerate, m-a edificat muzeograful.

– Beton, panouri autoclavizate, BCA ? …

– Nu, panouri coji de semințe presate. Recuperări …

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.