Gastronomie

februarie 15, 2017 la 8:08 pm

Pahare folosite la degustarea vinurilor

Pahare folosite la degustarea vinurilor

Permanent omul a fost preocupat de a găsi cel mai util recipient cu ajutorul căruia să consume în diferite ocazii sau să aprecieze prin degustare vinul.

Paharele folosite astăzi la degustare trebuie să permită aprecierea corectă a însușirilor exterioare ale vinurilor privind gradul de limpiditate, nuanțele de culori, calitatea perlării – în cazul vinurilor spumante – și aprecierea reală, prin gust și miros, a celorlalte însușiri olfactivo-gustative de care dispun vinurile.

Pentru a satisface aceste condiții, paharele ce găzduiesc vinul în vederea aprecierii prin degustare, trebuie să fie realizate din sticlă albă incoloră, transparentă, fără defecte – deformații, bule de aer – și să fie subțire.

Cea mai indicată formă a paharelor este cea de floare de lalea sau cea ovală, mai înguste în partea superioară. Asemenea forme concentrează aroma și buchetul vinului, precum și mirosurile străine în partea superioară a paharului. Uneori pentru aprecierea vinurilor speciale, se folosesc și paharele lărgite la partea lor superioară.

Pahar degustare vin floare de lalea

Pahar degustare vin floare de lalea

O altă condiție obligatorie pe care trebuie să o îndeplinească paharele este aceea de a avea picior, altfel degetele degustătorului ascund razele de lumină și lasă amprente pe pereții paharului, neajunsuri care conduc la aprecierea eronată a gradului de limpiditate, a nuanțelor culorilor, și așa mai departe.

Piciorul paharului trebuie să aibă o formă cilindrică, înălțimea lui să fie puțin inferioară cupei propriu-zise pe care o susține. Cupa în formă de lalea sau ovală trebuie deci să fie purtată pe un picior de proporții ireproșabile.

Atât cupa cât și piciorul paharului trebuie să fie perfect transparente, fără gravuri, fațete sau alte fantezii nedorite. Nu trebuie să existe nici un obstacol în calea transparenței, toată lumina să fie să fie lăsată pentru examinarea vinului.

Forma cupei și prezența piciorului paharului trebuie să nu stânjenească mișcarea giratorie pe care o imprimă degustătorul vinului, pentru a asigura calitatea aprecierilor ce le face acesta asupra limpidității, culorii, perlării, aromei sau buchetului vinului.

Între forma cupei paharului și tipul de vin ce trebuie apreciat s-a stabilit o anumită asociere ce se explică prin necesitatea de a pune cât mai fidel în evidență calitățile și defectele acestuia.

De exemplu, pentru vinurile roșii – Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Băbească Neagră, Fetească Neagră – se folosesc pahare cu pereți subțiri, forma cupei ovală, cu partea superioară mai deschisă.

Pahar degustare oval pentru vinuri roșii

Pahar degustare oval pentru vinuri roșii

Vinurile albe neutrale – Riesling Italian, Fetească Albă, Fetească Regală – sunt apreciate în pahare a căror cupă este suficient de înaltă, având partea superioară ușor lărgită.

Vinurile aromate – Tămâioasă Românească, Muscat Ottonel, Muscat Frontignon, Busuioacă de Bohotin – este necesar să fie degustate din pahare a căror cupă, în formă de lalea, este îngustată mult în partea superioară.

Pentru vinurile spumante sunt recomandate paharele care au cupa foarte înaltă, cu diametrul mai mic în partea de jos, lângă picior, și mai mare în partea superioară.

Pahar degustare înalt pentru vinuri spumante

Pahar degustare înalt pentru vinuri spumante

Pentru degustarea coniacurilor este indicat să se folosească pahare a căror cupă, în formă de lalea, în partea de sus este abia întredeschisă, având piciorul foarte scurt. Astfel, în timpul degustării poate fi ocrotită continuu în mână delicioasa băutură al cărei parfum îl putem aprecia cu mai multă ușurință dacă-i împrumutăm din căldura corpului nostru, ușurând degajarea substanțelor ce-i alcătuiesc parfumul.

Pahar degustare coniac

Pahar degustare coniac

Prin degustare putem înțelege un mod rafinat de a consuma regulat băuturi de calitate, astfel, paharele trebuie să fie menținute într-o perfectă stare de curățenie. După întrebuințare, acestea vor fi spălate cu apă care nu are duritate mare, eventual ultima spălare este bine să se realizeze chiar cu apă distilată.

Nu este indicat ca după spalare, paharele să fie lăsate la scurs sau zvântate cu ajutorul curenților calzi de aer. Ele trebuiesc șterse cu o pânză curată, lipsită de mirosuri străine și care nu lasă scame pe pereții acestora.

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.