Conștiință

iulie 13, 2017 la 9:46 pm

Raiul, iadul, zeii și dumnezeii lor

Raiul, iadul, zeii și dumnezeii lor

În orice religie unde “ființa” supremă stă în vârful piramidei, păcatul este acela pentru care nu ar trebui să exiști. Dar iată că exiști, minune a creației divine că trebuie să calci și covorul roșu al purgatoriului, că doar păcătos te-ai născut.

La bază, toate religiile nu sunt altceva decât niște secte, care de-a lungul timpului au racolat adepți în jurul clerului pentru a consolida o comunitate cât mai mare în vederea practicării cultelor doctrinare.

Acum nu mai poate fi asociată religia cu o sectă. Fostele secte sunt atât de mari încat au primit titulatura de religii. Secte au rămas acele comunități religioase, cu un număr mult mai mic de adepți, desprinse din sectele ce acum sunt religii și care și-au creat propria lor doctrină.

Nu există nici o dovadă evidentă prin care divinitatea omniprezentă și omnipotentă să fi cerut oamenilor prin contact direct intemeierea mai multor religii pentru ca aceștia, ulterior să aibă motiv de conflicte interumane precum cele pe care le știm de-a lungul istoriei. Malefic acest “Domn Zeu” să-i treacă așa ceva prin minte. După cum se poate constata, religia nu are nici o legătură cu diviniatatea ca principiu existențial.

Religia, un instrument de manipulare în masă și instabilitate planetară

Religia s-a transformat într-o instituție de reprezentare a divinității prin grupuri de oameni care și-au creat propriile închipuiri despre zeități supranaturale. Tot felul de erudiți ai vremurilor au creat seturi de reguli despre cum își imaginează fiecare că ar putea să se manifeste dumnezeirea în adevăr, bazându-se bineînțeles pe doctrinele filozofice și politice ale momentului.

Am putea spune că atât îi ducea capul atunci. Se pare că nici acum nu ne duce capul prea mult, dacă majoritatea oarbă din zilele noastre a ajuns să se ia după niște “înțelepți” de acum 2.000 de ani care în prezent n-ar fi știut să folosească cartela de metrou.

Să presupunem că au dreptate. Noi cei muritori avem două variante. Ori în iad pentru că avem prea multe păcate, ori în rai .. pentru că am devenit niște sfinți și merităm viață veșnică alături de tătuțul nostru ceresc, marele zeu.

Așa cum ne-a creat el zeul, cam păcătoși ne-a făcut. Nu prea a avut mână bună, a dat-o în bălării cu creația. Ca la copiii mici, le zici ce să nu facă și ei aia fac. Ne-a pus mărul păcătos în mijlocul paradisului și ne-a zis să nu mâncăm din el. Fix aia am făcut. Pe vremea aceea nu știa Eva să gătească, probabil că dacă i-ar fi dat lui Adam mărul copt la cuptor alta era istoria omenirii.

Cine mai pune gura pe mere domnești ?

Ghiciți ce a pățit femeia că l-a ispitit pe bărbat să muște și el din măr ? Domnul zeu a blestemat-o și i-a zis că pentru păcatul ce l-a făcut va trebui să poarte sarcina și durerile nașterii. Ce tată ceresc fără milă avem. El este tatăl nostru de care ne este frică .. o să ne trimită în iad. Este același tip de sperietură pe care o aplică parintele copilului … “dacă nu ești cuminte chem țiganu’ să te ia” .

Mă întreb dacă or mai fi locuri libere în iad după judecata de apoi, și ce or să facă cu atâtea locuri vacante în rai ? Or să ciocnească pahare de șampanie Moët & Chandon de bucurie că poate multe rude și prieteni se chinuie în aglomerația din iad.

Acest tip de mentalitate are la bază principiile dualității. O realitate în opoziție între bine și rău, yin și yang, masculin și feminin, emisfera stângă și emisfera dreaptă a creierului … un perpetuu flux de energi în contrabalanță.

Religia este dominată de dualitate, între bine și rău

Știm că … dacă suntem cuminți, ascultători, buni și-l iubim pe tatăl nostru din ceruri o să ajungem în rai. Dar și aici am o nedumerire, care ceruri ? Pământul este rotund, stă suspendat undeva în vid, iar cerul este acela pe care-l vezi când stai cu picioarele pe pământ și te uiți în sus … sau când te uiți în jos ! Pentru că după ce ai trecut de atmosferă, cerul dispare într-un negru absolut, te învârți necontrolat din lipsă de gravitate, îți vezi planeta albastră, stația spațială internațională ISS și nici urmă de zeitate.

Să zicem că zeul suprem pierde puterea în favoarea răului. Dracul necuratul, răul întunecat ne vrea pe toți să fim ca el, răi și să ne ducem în iad. Ca să ajungi în iad trebuie să mori. În iad este întuneric și fierbinte. Păi ce facem ? Acum ne învie ca să stăm în întuneric și să simțim focul iadului ? Inepții religioase.

Cum îl știm noi pe diavol, întruchiparea răului o să fie cel mai bucuros să ne omoare, înclusiv pe domnul zeu. Finalul este unul “singur” , ne omoară pe noi, cei pe care i-a ispitit mii de ani, îl omoară și pe domnul zeu și va ajunge în beznă, singur și “mort” de plictiseală.

Spuneți voi dacă nu este singurătatea cea mai urâtă ? Adică ce ? Nu și-a facut-o “singur” cu mâna lui ? A rămas cu un nod în gât, o fi mărul lui Adam.

Ajuns stăpân a tot ceea ce există în eternitate, necuratul află că autodistrugerea devine iminentă dacă nu se potolește.

Rătăciți în univers

Ești undeva pe aici

Suntem singuri și de capul nostru pe o planetă plină de viață care se învârte în jurul unei stele. Steaua noastră se numește Soare și se învârte și ea în jurul unui centru galactic împreună cu alte 100-400 miliarde de stele, … fără a pune la socoteală planete, asteroizi, comete și praf cosmic. Galaxia Calea Lactee din care facem parte se învârte și ea într-un grup de vreo 54 de galaxii dintr-un total de vreo 200 miliarde de galaxii … și tot așa.

Se pare că divinitatea are cu totul și cu totul alte preocupări de nu ne răspunde la rugăciuni de mii de ani. Ne-a făcut păcătoși, ne-a lăsat singuri și acum așteaptă să ne pocăim … sau cum ?

Se spune că domnul zeu ne-a creat cu dragoste și ne iubește. Cât de mult ne iubește de-și permite să-și lase copiii timp de mii de ani să se războiască între ei pe resurse naturale și dogme religioase, să sufere de boli, să se nască cu dezabilități, să fie răpuși de calamități naturale, să moară de foame, etc. Unde este dumnul zeu iubitor ? … nu vede milioanele de copii care nu au nici o vină că mor de foame ?

În timp ce scriu aceste rânduri peste 27.000 de oameni mor de foame zilnic pe întreg globul. În același timp, pe aceeași planetă, 682.000.000 oameni suferă de obezitate.

Nu v-ați întrebat niciodată de ce la pomenile religioase, cei care mănâncă și beau sunt cei cu burțile pline, în timp ce copii de pe această planetă nu vor apuca niciodată să mănânce o prăjitură.

2 Comentarii

  1. Pingback: Copiii Indigo - un nou flux al energiei spirituale - Blogoteca.eu

  2. Pingback: Catedrala neamului prost - Blogoteca.eu

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.