Extrem Sport

aprilie 27, 2016 la 7:56 pm

Sandboarding pe dunele de nisip din San Luis Valley, Colorado, USA

Sandboarding pe dunele de nisip din San Luis Valley, Colorado, USA

Uneori ne lăudăm cu o țară frumoasă prin bogăția pitorească a diferențelor de relief, a faunei și vegetației, și chiar așa este.

Mai puțin știm s-o prețuim și s-o promovăm astfel încat prin dezvoltarea turismului la nivel național să ne bucurăm de tot ceea ce ne poate oferi mai frumos și recreativ teritoriul acestei țări. Uneori căutăm peste mări și țări zone turistice care de fapt le putem găsi la doi pași de noi.

România pare să intre în circuitul internațional al turismului, nu pentru că este promovată din interior, ci pentru că economia de piață a forțat libera circulație, și astfel, străinul care ne vizitează pleacă cu o experientă care o transmite mai departe.

Acest fenomen este mai lent, dar destul de eficient dacă ar fi sprijinit și de un plan turistic la nivel național pentru accelerarea acestui proces.

La cât de mic este teritoriul țării, ne putem considera norocoși, dacă am fi avut și deschidere la ocean, temperaturi tropicale, palmieri, plaje exotice sau mai te miri ce alte minunății ale naturii, ne-am fi considerat într-o țară de vis.

USA este țara care le cam are pe toate, deschidere la doua oceane, munți, fluvii, delte, o varietate complexă de ecosisteme, chiar și deșert cu dune uriașe de nisip. Avem și noi deșertul nostru la Dăbuleni, însă dunele de nisip care s-au format nu sunt suficient de mari pentru a practica sporturi extreme. Chiar și cu dune mari de nisip, cine ar veni la Dăbuleni să se dea cu placa?

Cele mai mari și potrivite dune de nisip pentru sporturi extreme le găsim în deșertul Sahara, zonele de deșert din Australia și zonele de deșert din America de Nord.

Parcul național Great Sand Dunes National Park and Preserve din San Luis Valley, Colorado, USA oferă pasionaților de sporturi extreme posibilitatea de a experimenta senzația de snowboarding fără mănuși, fular, căciulă și bocanci.

Videoclip sandboarding pe dunele de nisip din San Luis Valley

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.